Oglindă, Oglinjoară!
Cine sunt eu? Mă uit în oglindă și mă văd pe mine. Eu sunt cel din oglindă? Ar fi simplu și chiar este atât de simplu. Doar că ceea ce văd eu este ceea ce m-am străduit atât de mult să construiesc încă de când m-am născut. Și e corect. Nici nu am avea cum altfel.
Ați privit bebelușii care se văd pentru prima oară într-o oglindă? Ați remarcat uimirea lor atunci când își văd chipul întâia dată? Sunt speriați de reflexie? De ceea ce văd? Nu se așteptau la asta? Figura reflectată e prea simplă pentru complexitatea care o simt ei? Sau e mult prea complicată față de înțelegerea simplă cu care vin ei lume? Nu știu. Sau am uitat! Aparent știu cumva că de la prima vedere asupra mea - eu cu mine într-o oglindă – am încercat mereu să îmi creez realitatea după imaginea reflectată acolo. Să acopăr neajunsuri și să mă bazez mereu pe plusuri. Iar apoi (inconștient până de curând) m-am reflectat în oameni. Și mi-am ”croșetat” personalități ale mele în funcție de persoanele cu care veneam în contact. Fie pentru că mi-a plăcut sau nu mi-a plăcut ceea ce vedeam, fie pentru că unii dintre ei mă răneau sau mă acceptau. Ca să-mi fie bine, să nu-mi fie rău! Zic...
Dacă îmi plăcea ce vedeam voiam să copiez. Dacă nu îmi plăcea ,voiam să resping. Dacă mă răneau, fie voiam să rănesc la rândul meu, fie fugeam sau mă ascundeam punând pe mine măști. Ce nu știam era că odată cu măștile și sub hainele personalităților mele multiple mă ascundeam de fapt – PE MINE. Cea care sunt! Și iată cum, tot făcând adăugiri (aș putea spune că au mai apărut și multe alte fațete, odată cu profesia, cu statutul de părinte, cu cel de conducător... ) eu am uitat de cum arăt eu de fapt. De unde și întrebarea: ”Cine sunt eu?!”
Aș mai putea vreodată să găsesc o oglindă atât de perfectă cât să mă reflecte PE MINE? Sau să mă mai pot uita la mine cu privirea bebelușului nou născut? Da, se poate!
Dar pentru asta trebuie să faci o muncă laborioasă, temeinică și grea cu tine însuți! Iar acest lucru poate fi cel mai greu din tot ce ai făcut până acum! Iar vârsta biologică (fie că ești tânăr, fie că ești mai copt) nu te ajută. Și nici experiența. Fie că vorbim de experiența de viață, fie cea intelectuală. Nu ajută nimic din tot ce e uman! Ce te ajută? Sinceritatea absolută, logica și dorința și determinarea ta mai presus de toate de a afla ”Cine ești?”.
De ce să faci asta?
Pentru că doar ajungând la tine poți avea o viață spectaculoasă! Doar așa te poți schimba cu varianta ta superioară, cel pe care îl vrei cu adevărat. Cel care e sus, în vârful oricărui ”lanț trofic”, indiferent ce se întâmplă în exteriorul tău.
Iar primul pas spre asta este să ai toate datele problemei. Ca la matematică: ”Se dă un OM”. Cine e el?
N-o să fac aici nici filozofie și nici de vreo religie nu mă apuc. Nu o iau nici pe calea dezvoltării și nici pe cea a mult discutatei spiritualități. Vreau lucrurile să-mi rămână simple și clare, pentru că despre cine suntem s-au scris și se vor scrie multe pagini. Ce vreau să fie explicat aici (pentru mine, în primul rând) este că până nu vei ajunge să îți vezi în oglindă nemulțumirea totală de viața ta actuală, nu poți avea ”căutări”. Dacă în viața ta și în cine ești tu mai sunt fețe de care ești satisfăcut sau te agăți, în care ești mulțumit de cum au ieșit lucrurile, nu prea ai șanse să îți reușească demersul. Majoritatea dintre noi, oamenii avem aspecte de care suntem nemulțumiți în viața noastră. Unii vor bani, alții relații. Unii vor bunuri alții sănătate. Dar prea puțini admit că au o viață de tot c...tul! Că au ratat totul în viața lor și că nu au nimic de pierdut, pentru că – de fapt – nu au nimic. Aceia au o șansă! Atâta timp cât zici: ”Ei bine! Am o viață de tot rahatul, dar măcar sunt sănătos!” nu faci decât să te agăți de un lucru efemer la fel ca să cel care zice: ”Sunt bolnav, dar am destui bani să merg la doctori!” sau ”N-am făcut nimic în viața, dar am copii! Or să facă ei.”
Dacă ești unul dintre ei, e bine așa cum e! Nu e nimic greșit. Doar că nu vei mai căuta niciodată să vezi cu adevărat cine ești. La ce ți-ar folosi? Tu ai treabă să mergi la lucru să faci bani sau să cauți doctori sau să crești copii. Și asta îți ocupă tot timpul... Iar viața ta va curge la fel ca a părinților sau ca a bunilor tăi. Și măcar de ar fi așa...
Lucrul ăsta nu e pentru cei ce vor un pic mai bine. E pentru cei care vor totul! Acum și aici! Iar asta nu se poate face decât prin a fi nemulțumit de ceea ce îți arată oglinda. Total! Iar dacă ai ajuns la concluzia asta, disperă doar puțin! Atât cât să te facă să accelerezi și mai tare să ajungi la tine!
O metodă interesantă – testată de mine – e să dai la o parte din oglindă tot ce NU EȘTI!
TU NU EȘTI CORPUL TĂU!
Ești un complex de corpuri! Fizic, emoțional, mental, spiritual! Atunci când privești la tine, vezi ansamblul perfect creat de materie, energie și spirit. Uimește-te de ceea ce un Dumnezeu Creator a amestecat și a creat perfect pentru ca tu să exiști. Un corp fizic (al Pământului) realizat perfect pentru a se regenera singur (la 7 ani avem un corp nou!) din Materie pusă la dispoziție de mama Pământ și de la cei dinaintea ta (prin gene), prin care circulă Energie bivalentă (și de la Pământ dar și din Universul pe care cu grație îl populăm) având Spiritul Creatorului în el.
TU NU EȘTI EMOȚIILE TALE!
Emoțiile, această energie în mișcare (e-motion!) sunt doar forme de manifestare a Creației, duale sunt doar un barometru al corpului nostru fizic prin care manifestăm reacția noastră la tot ce vine din exterior. Ele nu ”se văd”, se simt în corpul nostru fizic, de aceea avem mereu tendința de a le asocia lui. Dar asta doar pentru că există acel corp emoțional, care ”ne îmbracă” corpul fizic. Ele nu ne definesc decât în măsura pe care o dăm noi acelor emoții. Cu care de cele mai multe ori nu știm ce să facem. Vom mai detalia acest lucru, dar ce e important acum e că nu ai cum să te identifici cu emoția ta. O ai, acceptă, descrie și mergi mai departe!
TU NU EȘTI MINTEA TA!
De multe ori se pune semnul egal între mental și intelect. Corect și incorect în același timp. Nu dezbat aici. Mintea e creată să judece. Nu poți exista fără ea. Niciunde în Univers! Doar că măsura judecății e eronată. Mentalul uman a fost creat inițial, cum se zice popular ”să nu-ți dai cu tesla în coaie!”. După care ar fi trebuit să ne folosească la a aplica corect legile Universului pe care-l populăm cu grație. Și să ne dezvoltăm! Dar humanoizii au folosit cu sârg unealta minunată a Creației pentru a pune în balanță și a ”judeca” fiecare după propria măsură. Creată artificial în multe existențe. Și DA! Mintea te minte! Nimic din ce mentalul tău aduce ție nu e real! Paradigma umană face ca acest lucru să se întâmple. Și iată cum ceva ce a fost creat să te ajute și să te ”facă mare” te sabotează, iar tu crezi în capul tău că ești deștept! De aceea îndoiește-te de tot. Pentru că vine din mintea ta care îți spune brașoave. E real doar ceea ce corpul tău fizic simte și ȘTIE!!! Ah! Și mai e ceva! A se vedea că cei mai intelectuali oameni evoluează mai încet spre o viață spectaculoasă! Pentru că ei se identifică cel mai mult cu mintea lor... Renunță la minte și la toate ”scenariile” pe care ea le ”țese” în capul și deci în corpul tău pe ”repeat”.
TU NU EȘTI SEXUL TĂU!
Eh, aici e una dintre cheile de boltă! Venim pe lume cu un sex dat. Fizic! Suntem fetițe sau băieței! Ce facem mai departe e alegerea noastră. ”Universul LGBTQR.....” e mare și generos în litere! Dar creația ne-a ales cu un scop de tip F sau M. De care nu putem fugi, putem doar experimenta variantele la alegere. Să ne înțelegem! Ne-a fost dat să fie cu bucurie, cu exaltare și cu apropiere de Creator. Să putem experimenta Creația aici pe Pământ! Ce facem noi?! Ne identificăm cu o literă și o ținem langa... Avem în noi și masculin și feminin. În toate corpurile și în toate aspectele, doar procentele în care le avem diferă după caz. E cazul să ne jucăm frumos și să nu mai fim identificați de o literă! Noi nu suntem acea literă. Acea literă ne deschide o cale și multe posibilități de a experimenta. Și atât!
Ce NU MAI EȘTI TU?
Tu nu ești profesia ta! Tu nu ești boala ta. Nici statutul tău. Nu ești bunurile tale și nici relațiile tale.
Iar la final, îmi zic:
Când vei ajunge la TINE, cel ADEVĂRAT, nu vei mai fi niciodată mai puțin de atât!

Comentarii
Trimiteți un comentariu