Postări

Se afișează postări cu eticheta dualitate

Oglindă, Oglinjoară!

Imagine
  Cine sunt eu? Mă uit în oglindă și mă văd pe mine. Eu sunt cel din oglindă? Ar fi simplu și chiar este atât de simplu. Doar că ceea ce văd eu este ceea ce m-am străduit atât de mult să construiesc încă de când m-am născut. Și e corect. Nici nu am avea cum altfel.  Ați privit bebelușii care se văd pentru prima oară într-o oglindă? Ați remarcat uimirea lor atunci când își văd chipul întâia dată? Sunt speriați de reflexie? De ceea ce văd? Nu se așteptau la asta? Figura reflectată e prea simplă pentru complexitatea care o simt ei? Sau e mult prea complicată față de înțelegerea simplă cu care vin ei lume? Nu știu. Sau am uitat! Aparent știu cumva că de la prima vedere asupra mea  - eu cu mine într-o oglindă – am încercat mereu să îmi creez realitatea după imaginea reflectată acolo. Să acopăr neajunsuri și să mă bazez mereu pe plusuri. Iar apoi (inconștient până de curând) m-am reflectat în oameni. Și mi-am ”croșetat” personalități ale mele în funcție de persoanele cu ca...

Starea de prezență

Imagine
  Grecia! Plajă! Soare! Liniștea micilor valuri care se sparg în malul pietros! Munți și soare! Vacanță și eu!   Alături de maestru și de prieteni, gândurile se calmează și iau forme fascinante, experiențele se înmulțesc rapid iar creierul meu face conexiuni rapide în jurul ideilor iscate la o masă în tihnă. Chiar și acum când adun aici aceste idei revine starea și mă umple de armonia născută dintr-o gândire deschisă, creativă.  Prima idee născută din dorința nestinsă de a înțelege cum funcționează totul (a înțelege plenar, cu creier și inimă înseamnă a simți aceste lucruri) a fost legată de starea de prezență. Acel ACUM și AICI! Are cumva legătură și cu timpul – la prezent – dar și cu starea de simțire pe care o ai atunci când stai fără să faci nimic și în care nu te plictisești de tine. Este acea stare în care simți că ai un corp (dar nu ești corpul), în care simți că ai cap, gât, trunchi, mâini, picioare. Închipuie-ți senzația în care te urci prima dată într-un autotur...

Judec - deci Exist!

Imagine
  Mă întorc la Descartes și la îndoiala lui metafizică. La ce-mi trebuie?! Eu doar judec. Atunci când am impresia că gândesc, de fapt eu doar judec. Aș putea închide aici scrierea mea fățarnică și gata: Judec, deci exist!  M-am născut să pun în ecuații tot ceea ce mă înconjoară. Cunoscut, necunoscut, vreau să rezolv. Dar am la dispoziție doar întreaga mea măsură, stabilită și recunoscută ca fiind gândirea mea, modul cum eu evaluez lumea și viața. Cât de puțin! Nu vă bucurați, că și voi sunteți la fel. Pentru a descifra atât ceea ce zic eu că cunosc dar și neprevăzutul care vine spre mine fac doar pași pe loc pentru că nu am la îndemână decât puținul. Pentru a găsi nelimitatul, infinitul trebuie să fac loc la absolut tot ce vine spre mine, fără a mai cataloga ( a se citi – judeca) dar trebuie să mă îndoiesc de el.  Cum fac asta? Cum găsesc răspunsurile? Punând întrebările corecte. Am citit cu ceva timp în urmă o carte. Nu m-am îndoit de ceea ce spunea pentru că eram într-o...

Durere în roata de hamster

Imagine
                           Nu sunt medic, nu sunt nici om de știință. Doar un iscoditor și un cercetător al propriei mele existențe. Iar pe parcursul ”drumului” către mine însămi mai aflu lucruri despre cum funcționez eu (sau voi) și le pun pe aici spre aducerea-mi aminte sau spre luarea la cunoștință a voastră. Dacă vă interesează subiectul! Atât... Am auzit în jurul meu în ultimii ani foarte multe lucruri pe care nu le-am înghițit ușor. Sunt un Toma necredinciosul și eu. Am luat și multe alte lucruri ca atare. Dovada că am credință totuși. Unul dintre cele pe care le-am crezut fără a înțelege pe deplin mecanismul a fost că noi, umanoizii de pe Terra ne învârtim într-o roată de hamster din care ne e foarte greu să ieșim. Facem mereu aceleași lucruri așteptând rezultate diferite, reacționăm mereu identic la aceiași ”stimuli” externi, vrem să fim sănătoși, mergem pe la doctori dar doar ne ameliorăm starea dar...

Binele și Răul din drumul nostru

Imagine
Trăim într-un Univers dual sau mai bine-zis într-o realitate duală. Încă de când suntem mici ni se ”inoculează” serul ce conține noțiunile de BINE și RĂU. Nu ne spune nimeni (nu că ar avea cine – deocamdată) că acestea două, deși există, sunt de fapt două polarități ale aceluiași lucru. Două capete care formează întregul. Cum am putea aprecia sau găsi binele dacă nu am cunoaște și răul? Cum am putea deosebi recele de cald, micul de mare și tot așa?... Cum am putea distinge materia, dacă cele două – lumina și întunericul – nu ar coexista.  Suntem deprinși să respingem pe unele din ele ca și cum nu ne-ar fi benefice sau de folos. Dar parca ne deplasam ca niște orbi schilozi în cârje de trestie. Și ajungem la o anumită vârstă, zicem noi a maturității când ne întrebăm cel mai adesea unde am greșit dacă viața noastră nu arată așa cum ne-am dorit noi. Întrebarea asta vine doar când suntem foarte sinceri cu noi înșine, pentru că până acolo, fiecare din noi a învățat să se mintă în foarte ...

Toate câte încap între Pământ și Cer

Imagine
 Salut!      Am hotărât să vin Aici și Acum într-o zi de primăvară. M-am întrebat mereu dacă a contat foarte mult pentru ce aveam să fac în zilele care au urmat deciziei. Da! A contat. La fel cum a contat unde am vrut să vin și cu cine să mă însoțesc in minunata mea Călătorie. Au pus bazele personalității mele și m-au format ca Om care trebuia să mă aflu în drumul meu, la momentele mele. Știu că a contat cum am pus amprenta mea în sufletele și personalitățile celor care m-au întâlnit în drumul lor și văd cât de mult a contat aprirea mea de o clipă sau mai mult lângă ei.  Fiecare din noi este pentru celălalt o prea-frumoasă oglindă. Unii ne suntem părinți, alții ne suntem fii și fiice. Alții ne suntem soți sau însoțitori. Unii ne suntem dascăli și altii ne suntem elevi. Unii altora.  Dar asta face parte dintr-o altă poveste! Astăzi e timpul să vorbesc despre minunata dualitate a spațiului în care am venit să creștem. Nu am ales la întâmplare Locul. Așa cum n...