Terapia atingerii
Azi am hotărât să scriu despre atingeri și mângâieri. A venit în urma unui gând și a unei terapii. Dar să iau gândul de la un capăt.
Ne gândim mereu la o terapie ca urmare a unei boli sau a unei afecțiuni care ne pune în pericol starea de sănătate a trupului și sufletului. De ce? Ca să ne vindecăm și pentru a nu mai suferi. Nu ne plac durerile. Nu sunt confortabile. Atunci când ne doare am face orice să scăpăm cât mai repede de suferință. A Trupului sau a Sufletului nostru... Ne servim de ambele în decursul vieții noastre pământene, pe aici pe Terra. Asta e ce știm. Dacă avem nenorocul ca aceste boli să apară încă de când suntem tineri apelăm la terapii iar în zilele noastre, din ce în ce mai mult. Dar ce știm de fapt despre bolile noastre? Ce cunoaștem despre noi de fapt? Si de ce dracu' ne îmbolnăvim?
Primul lucru care ne vine în atenție atunci când avem o suferință este panica iar apoi să găsim vinovați. Pe alții sau pe noi înșine. Apoi să vină repede și soluția! Un medic, un terapeut sau un plasture pe bubă. Nu am urmat firul gândurilor mele chiar in aceste direcții (nu azi). Pe mine m-a dus cu gândul la copilăria mea în care dădeam fuga la proximul aparținător urlând și cerșind mângâiere și consolare. Și imediat ce buba era mangâiată și pupată, durerea și suferința dispăreau ca prin magie. Ce se întâmpla atunci? Ce har aveau mâinile care nu făceau altceva decât să aline? Ce duh aveau vorbele care făceau să evapore lacrimile de pe obraji? Sângele curgea mai încet? Buba făcea coajă mai repede? Creierul meu primea comanda de ”taci cu mama” sau ”taci cu buna” si se reseta la algoritmul din fabricație!
Total în jur se liniștea, cerul era din nou albastru... deh! Sunt momente în viața noastră când avem nevoie de mângâieri. Chiar dacă nu mai suntem prunci. Și căutăm în jurul nostru persoane care să ne aducă alinare. Și chiar găsim! Doar că noi am vrea să păstrăm acea persoană cu noi, la noi toată viața. Aici ne dă cu virgulă. Nimeni nu rămâne lângă tine pentru totdeauna, ci doar atât cât îi este dat relației dintre voi să dureze. Ca orice lucru în universul acesta minunat, lucrurile se și termină la un moment dat. Iar tu (eu) ca oricare om normal avem trei variante: găsim repede un înlocuitor, cădem în depresie (unii pentru totdeauna pe acest subiect) sau începem să căutăm unde e virgula.
Primele două variante sunt necâștigătoare. Le-am testat si eu. După fiecare pierdere pe care am avut-o! Plecarea celor dragi pe alte tărâmuri de vânătoare, pierderea unui om iubit sau a unui lucru pe care îl credeam absolut necesar mie. Niciodată nu m-am dus după virgulă cu adevărat. Am ”plecat” pe fentă și mi-am tras-o singură la picioare. Până când am reușit să mă opresc puțin. Să stau cu mine în oglindă, sinceră, golită de orgolii și să stau cu durerea până când ne-am împrietenit. Iar lipsa mângâierii venite din afară a fost înlocuită cu claritatea înțelegerii că da, mângâierile aduc alinare și vindecă, dar adevărata vindecare o am deja, e în mine și o pot accesa ori de câte ori vreau. Ce vine din afara mea, e doar bonus și mă bucur de el ca de o ciocolată! O savurez câtă e! Și atât...
Și un alt gând de final de la mine: din când în când, rasfățați corpul la un masaj! Alină, calmează și vindecă! E testat!

Comentarii
Trimiteți un comentariu